De ce este recomandat postul. Detoxifierea organismului

De ce este recomandat postul. Detoxifierea organismului

Perioadele de post din parcursul unui an, cum este postul Paștelui, sunt considerate importante atât din punct de vedere spiritual, prin invitarea omului la rugăciune, dar şi din punct de vedere al sănătăţii.

Ardei umpluți de post FOTO: Shutterstock
Ardei umpluți de post FOTO: Shutterstock

În post, oamenii sunt chemaţi să se gândească şi la organism, prin renunţarea la mâncăruri pe bază de carne, lapte şi ou. Acest lucru este tot mai greu de realizat în zilele noastre, pentru că, faţă de trecut, numărul populaţiei care ţine post pe intervale mai lungi sau mai scurte de timp este tot mai redus.

Specialiştii spun însă că postul este extrem de benefic pentru trup şi psihic şi că oameniii nu ar trebui doar să se limiteze la cele două mari posturi de peste ani, de Paşte şi Crăciun. Ei consideră că postul ajută la detoxifierea organismului.

“Postul ţinut vreme de patruzeci de zile, spre exemplu, este nu numai un excelent liant în relaţia cu Dumnezeu, ci este şi o metodă ideală de a scăpa de kilograme în exces, de a regla nivelul colesterolului din organism, de a purifica organismul într-un cuvânt. Postul reprezintă în primul rând o dietă echilibrată, prin evitarea mâncărurilor ”de dulce” precum carnea, ouăle, laptele, brânza, şi toate produsele derivate. Desigur, trebuie menţionat faptul că în toate posturile există perioade de ”dezlegare la peşte” şi anume anumite zile în care credincioşii pot consuma orice mâncăruri de peşte. Astfel organismul îşi ia necesarul de substanţe şi în aceste perioade. Dar faptul că ţinem post nu trebuie asociat cu privarea organismului de substanţe nutritive, ci dimpotrivă”, spune medicul Cătălin Luca.

Potrivit acestuia, alimentele pentru post există într-o gamă extrem de variată, plecând de la fructe, legume, cereale şi chiar peşte, în zilele când este dezlegare. Pentru necesarul zilnic de calciu, cele mai bune alimente sunt laptele şi produsele din soia, mai puţin cea modificată genetic.

“Aşadar, avem o gamă foarte variată de alimente pe care le putem consuma în post. Putem mânca salate de crudităţi, legume fierte, la cuptor, tocăniţe, orez, paste făinoase, produse din soia, putem bea sucuri naturale pentru un aport de vitamine, supe de legume, şi lista poate continua”, susţine specialistul.

Din acest punct de vedere, postul este privit şi ca o dietă, fiind o perioadă numai bună de slăbit pentru persoanele ponderale. Cu o condiţie: alimentaţia să fie una echilibrată, cu foarte multe salate de crudităţi şi mai puţin mâncare gătită în ulei.

De asemenea, perioada de post este şi una a renunţării la anumite vicii, şi aici ne referim la băuturile alcoolice şi la tutun.

“Stoparea consumului de carne, de abuz de alcool, de tutun şi abstinenţa sexuală fac minuni pentru organismul nostru. Alcoolul este cauza pentru care mulţi oameni se îmbolnăvesc şi mor zilnic în întreaga lume. Fumatul este principalul responsabil pentru cancerul ce afectează aparatul respirator, şi nu numai. Fumatul poate provoca multe alte boli precum angina pectorală, infarctul miocardic, tensiune arterială, tromboze, boli pulmonare, pneumonie, scleroză pulmonară, tuberculoză, cancer localizat la nivelul plămânilor, laringelui, limbii, buzelor, esofagului, stomacului, colonului, prostatei sau boli gastro-intestinale”, mai spune medicul Cătălin Luca.