Semnele distinctive de protecție civilă vor fi montate atât pe ușile de acces în adăposturi.
Astfel, proprietarii de imobile și operatorii economici sunt rugați să permită accesul persoanelor autorizate, în vederea montării acestor indicatoare speciale.
Conform documentelor oficiale, Primăria Sectorului 3 dispune de 134 de astfel de adăposturi de protecție civilă, 104 la subsolul unor blocuri, iar restul, în instituții publice.
Reamintim că, în România, există în prezent 4.538 de adăposturi de protecţie civilă destinate protejării cetăţenilor în cazul unui atac aerian. Concret, sunt 1.190 de adăposturi în Bucureşti-Ilfov şi 3.348 în ţară. Total insuficiente, spun experţii, care atrag atenţia că mare parte dintre acestea sunt nefuncţionale, iar construirea unora noi stă aproape exclusiv pe spatele firmelor private. Fiecare bloc de locuinţe ar trebui să aibă locuri special amenajate la subsol destinate adăpostirii locatarilor în cazul unui atac aerian, dar în realitate lucrurile nu stau deloc aşa, iar numărul acestor adăposturi antiaeriene este mult mai mic decât cel care ar fi necesar pentru protejarea cetățenilor.
Din punct de vedere al normelor tehnice de construcţie, aceste buncăre realizate în cadrul construcţiilor trebuie să ofere câte 1 m2 suprafaţă utilă pentru fiecare persoană. La spitale şi şcoli, capacitatea de primire trebuie să fie de cel puţin 2/3 din numărul total al paturilor, respectiv, elevilor. „Pentru asigurarea unui grad sporit de protecţie, adăposturile de protecţie civilă trebuie să fie, de regulă, complet îngropate în pământ, cu nivelul planşeului la nivelul terenului”, se arată în normele tehnice de realizare a buncărelor. De precizat că uşile de intrare în buncăre sunt metalice, etanşe şi au grosimi de ce puţin 14 milimetri şi cel mult 25 de milimetri.