Prietenii autentici ai păsărilor şi arborilor armonizează visul interior cu mediul! Actiunile de informare si de constientizare asupra mediului cu ocazia zilelor dedicate Păsărilor şi
Author: admin
“Mingi pentru suporteri” inițiată de Alexandrion Group, derulată la Universitatea Craiova – FCSB
Campania ”Mingi pentru suporteri” inițiată de Alexandrion Group a fost derulată și la partida dintre Universitatea Craiova și FCSB, din Superligă. ”Fotbalul înseamnă emoţie, acţiune
Nestlé are mai multe produse noi în perioada de primăvară
Nestlé, compania cea mai mare de produse alimentare și băuturi din lume, continuă să inoveze și să le propună consumatorilor din toate segmentele și de
Marketing online asumat. Recomandǎrile specialistului Daniel Slăvenie, CEO & Partner “Limitless Agency”
Emisiunea „Business Philosophy”, de la Canal 33, l-a avut ca invitat pe Daniel Slăvenie, CEO & Partner “Limitless Agency”. Specialistul uneia dintre cele mai mari agenții
Sesiune de tasting pentru Carpathian Single Malt la Iconic Lounge de la hotel Alexandrion Experience
În data de 12 mai ora 20:00 va avea loc în Iconic Lounge (parterul hotelului Alexandrion Experience) o sesiune de tasting pentru Carpathian Single Malt,
Timișoara face pași către producția verde prin sistemul de termoficare
Primarul a anunţat că în luna iunie va expira contractul de delegare a producţiei şi a transportului energiei termice către timişoreni, încheiat cu Colterm. Noul
CE COPAC ESTE ALIATUL TAU? Horoscopul Arboricol si Floral. Perioade si caracteristici definitorii
Afla care este floarea, cat si arborele ce te reprezinta, In functie de data ta de nastere. Citeste atributele si vezi daca rezonezi cu descrierea
Evenimentul Carpathian Single Malt, care a avut loc ȋn Transilvania, a fost un adevărat succes
Evenimentul Carpathian Single Malt, care a avut loc seara trecută ȋn Transilvania a fost un adevărat succes. “Am fost ȋncântaţi să-i ȋntâmpinăm şi să-i cunoaştem pe
#focustogreenecolife ne dezvaluie taina verde si expresiile apei. Saptamana verde pentru copii, arbori si flori
Evenimentele proiectului “Focus to Green-Eco-life” iti aduc informatii interesante despre „lumea verde” care sustine viata pe Pământ. În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, pentru protejarea mediului înconjurător, iar
Mesaje și felicitări de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase urări
Pe data de 23 aprilie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români îşi serbează ziua numelui în această