O plimbare creativă prin natură. Roadele toamnei la #focustogreenecolife

O plimbare creativă prin natură. Roadele toamnei la #focustogreenecolife

 

“Focus to Green-Eco-life”, eveniment susţinut de AQUA Carpatica, prin care sprijinim mediul ȋnconjurător şi viaţa verde a planetei, a lansat tuturor invitatia de a-şi alege astăzi, 22 noiembrie, propria plimbare, de Ziua internationala funny „mergi la plimbare”.

Vremea nu a prea ţinut cu noi, dar ploaia ne-a reamintit, ȋnca o dată, că şi natura are nevoie de apă şi de o hidratare corespunzătoare, astfel ȋncat să ne bucurăm de roadele toamnei. Am amȃnat plimbarea ȋn parc, la padure sau pe un traseu de munte, pentru o altă zi, mai potrivită. Daca ai fost mai norocos decȃt noi şi ai avut parte de cȃteva raze de soare, sper că ţi-ai făcut timp liber, că să te bucuri de o plimbare! Dacă eşti prin Bucureşti, poţi vizita expoziţia “Alice în Țara Minunilor”, găzduită de Grădina Botanică. Noi ne-am ȋntȃlnit cu copiii de la Grădiniţa 23, din sectorul 2, Bucureşti. Cei mici au meşterit flori de toamnă (crizanteme din seminţe) sub ȋndrumarea doamnei educatoare Claudia Arghiroiu.

Au făcut apoi o „plimbare colorată, virtuală, ȋn natură, desenȃnd şi mulţumind acesteia pentru tot ceea ce ne oferă: ghinde, arbori, frunze, animale, dar şi multă bucurie.

Nu te limita doar la o zi, ci alege să faci din mersul pe jos şi din plimbările ȋn natură un obicei benefic, pentru un stil de viata sanatos. Iată şi alte beneficii:

Publicitate
 
Setări confidențialitate

Ȋţi ridică moralul. Te simti mai bine. Ȋti deblochează creativitatea. Te ajută sa slabesti. Reduce riscul accidentelor cardio-vasculare. Ȋmbunataţeşte digestia. Te motivează să atingi obiectivele. Cu alte cuvinte, ai parte de mai multă sanatate şi un stil de viaţă pozitiv şi dinamic.

Deşi acţiunile noastre conştiente pot fi modeste, acestea sunt menite să transmită un mesaj . Fii mereu informat, fii conştient de importanţa atitudinii personale faţă de mediul ȋnconjurător, de reciclarea sustenabilă şi de nevoia de curăţenie a mediului care susţine viaţa pe Pămȃnt.

 

Evenimentul “Focus to Green-ECO-Life”, susţinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), ȋn parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro