În prezent, oamenii de știință au studiat datele referitoare la sănătate și la stilul de viață a peste 23.000 de persoane care locuiesc în Finlanda pentru a afla dacă a fi „pasăre de noapte” influențează în mod direct riscul de deces. Cercetarea oamenilor de știință de la Institutul de Medicină din Helsinki, Finlanda, a fost publicată vineri, 16 iunie, în revista Chronobiolgy International.
În cadrul unui sondaj realizat în anul 1981, respondenții, care aveau în medie 41 de ani la momentul respectiv, au raportat că fumau și consumau alcool.
În total, peste 8.700 de persoane au murit în timpul perioadei de urmărire de aproape patru decenii, care s-a sfârșit în anul 2018. În urma studierii dosarelor medicale ale participanților, oamenii de știință au descoperit că persoanele care au afirmat că sunt „păsări de noapte” au avut un risc cu 21% mai mare de a muri din orice cauză, în comparație cu persoanele matinale.
Consumul excesiv de alcool și fumatul
În prima analiză s-a ținut cont doar de vârsta și de sexul participanților, însă experții au realizat o a doua analiză, ținând cont de următorii factori care ar putea influența riscul de mortalitate: indicele de masă corporală, durata somnului, nivelul de educație, bolile cronice, consumul de alcool și fumatul.
În urma acestei analize, oamenii de știință au descoperit că riscul de deces în rândul persoanelor care au obiceiul de a se culca foarte târziu a scăzut la 9%. Conform oamenilor de știință, riscul de deces mai mare se datorează consumului excesiv de alcool și fumatului.
Mai mult decât atât, o altă analiză, în care s-a luat în calcul diferența de vârstă și sex, a indicat faptul că riscul de deces cauzat de bolile legate de consumul de alcool a fost cu 92% mai mare în rândul „păsărilor de noapte”, în comparație cu persoanele matinale. În plus, riscul de deces cauzat de cancerul pulmonar a fost cu 78% mai mare în rândul celor care obișnuiesc să se culce foarte târziu.
Riscurile au scăzut considerabil în momentul în care au fost luați în calcul alți factori legați de stilul de viață, inclusiv consumul de alcool și fumatul.
Astfel, persoanele care obișnuiesc să se culce foarte târziu au tendința de a consuma mai mult alcool și de a fuma mai mult, în comparație cu persoanele matinale.