Potrivit Agerpres, proiectul de act normativ a primit 12 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi trei abţineri, neîntrunind-se numărul minim de 13 voturi pentru a fi adoptat.
Primarul Radu Mihaiu, a menționat înainte de a se vota, că bugetul este echilibrat și cuprinde investiţii de peste 1 miliard de lei, precizând că sunt fonduri prevăzute pentru anvelopare termică, eficienţă energetică, refacerea străzilor, Pasajul de la Doamna Ghica şi infrastructura de colectare separată. De asemenea, acesta a zis că este un „buget record” de aproximativ 300 de milioane de lei pentru investițiile în școli.
În urma respingerii acestuia, edilul a scris pe Facebook: „Ambiţia personală a 3 consilieri PNL Sector 2 pun în pericol respectarea obligaţiilor pe care le avem faţă de cetăţeni. Plățile burselor şi a programului Şcoală după Şcoală sunt puse semnul întrebării, după ce bugetul Sectorului 2 a fost respins astăzi în şedinţa Consiliului Local. La fel ca întregul buget de investiţii. Aştept mai multă maturitate de la partenerii de coaliţie. Voi supune din nou la vot bugetul în cel mai scurt timp”.
Cheltuielile bugetului general consolidat al Sectorului 2 pe 2023 se ridică la aproximativ 2,2 de miliarde de lei, veniturile la circa 2,1 de miliarde de lei, deficitul fiind finanţat din excedentul anului 2022, arată proiectul de act normativ respins.
La secţiunea de funcţionare cheltuielile sunt de aproape 1,2 de miliarde de lei, iar la cea de dezvoltare de circa 1 miliard de lei.
Din totalul cheltuielilor de 2,2 miliarde de lei, peste 730 de milioane de lei sunt alocaţi pentru cheltuieli de capital, peste 560 de milioane de lei pentru bunuri şi servicii, peste 360 de milioane de lei pentru cheltuieli de personal, circa 92 de milioane de lei pentru asistenţă socială.