Cinci modalităţi de a-ţi consolida stima de sine

Cinci modalităţi de a-ţi consolida stima de sine

Conceptul  stimei de sine se referă, în principal, la modul în care ne gândim la noi înșine, dar şi la valoarea pe care ne-o acordăm. Toți avem tendinţa de a ne critica din când în când propriul comportament sau unele decizii, dar dacă majoritatea gândurilor pe care le ai despre tine sunt negative sau te judeci foarte aspru deseori, s-ar putea să ai o stimă de sine scăzută. Este posibil să nu cunoşti cauza acestei probleme, dar există pași pe care îi poţi face pentru a-ţi îmbunătăţi stima de sine.

Trebuie menţionat, de asemenea, că stima de sine este diferită de încrederea în sine. Încrederea se referă la abilităţile şi capacităţile unei persoane într-un anumit domeniu al vieții sale. O persoană poate fi foarte încrezătoare în abilitățile sale specifice, la locul de muncă de exemplu, dar să aibă totuși o stimă de sine scăzută. Dobândirea încrederii într-un anumit domeniu al vieții nu va îmbunătăți neapărat şi stima de sine. Dacă şi tu te regăseşti în această situaţie, iată ce poţi face pentru a-ţi consolida stima de sine. 

1. Evită să-ţi vorbeşti negativ

Avem tendința de a petrece mai mult timp gândindu-ne la defectele noastre, decât la punctele forte. Dacă fiecare greşeală este analizată ore în şir, momentele de succes sunt rareori sărbătorite aşa cum se cuvine. Acest mod de a gândi şi de a acţiona în relația cu propria persoană poate avea un impact negativ asupra stimei de sine. Aşadar, data viitoare când începi să ai gânduri negative şi să te critici foarte dur, ia-ți un moment pentru a conştientiza ce faci. 

Pentru a contracara efectele acestei gândiri negative, încearcă să găseşti argumente care să o contrazică. Făcând frecvent acest exerciţiu, vei putea, în timp, să îţi schimbi modul de a gândi și te vei putea vedea într-o lumină pozitivă.

2. Ocupă-te de aspectul tău fizic

Fie că ne place sau nu, aspectul fizic are un impact semnificativ asupra stimei de sine. Dacă unele aspecte pot suferi anumite îmbunătăţiri, sunt şi altele care nu pot fi schimbate şi pe care trebuie să le accepţi ca atare. 

Pentru o schimbare pozitivă, adoptă, în primul rând, o dietă echilibrată. Te va ajuta nu numai să arăţi mai bine, ci şi să te simţi mai bine în propriul corp. În al doilea rând, începe să faci mai multă mişcare. Sportul te va menţine în formă, dar va promova şi o stare de spirit mai bună. Atunci când faci exerciţii fizice, în creier se secretă aşa-numiţii hormoni ai stării de bine, deci vei observa că te simţi mai dinamică, dar şi mai încrezătoare. 

În ultimul rând, dar nu mai puţin important, apelează, dacă simţi nevoia, la tratamente de remodelare corporala. Ele te pot ajuta să-ți tonifiezi musculatura, să ai pielea mai frumoasă, dar şi mai sănătoasă, şi să te bucuri de o siluetă armonioasă. 

3. Acceptă-ţi defectele

Nimeni nu este perfect, chiar dacă unii oameni par a fi, mai ales pe reţelele de socializare. Toți avem lucruri pe care ne-am dori să le putem schimba despre noi înșine. Pentru a evita ca aceste lucruri pe care le percepi ca fiind nişte defecte să aibă un impact negativ asupra stimei tale de sine, ar trebui să le separi în două categorii: lucruri care pot fi rezolvate și care nu pot fi schimbate. 

Odată ce ai învățat să te accepți așa cum ești, vei începe să găsești în tine liniştea şi pacea de care ai nevoie și vei petrece mai mult timp concentrându-te pe punctele tale forte şi pe aspectele pe care le poţi îmbunătăţi.

4. Nu te mai compara cu alţii

Cea mai bună modalitate de a-ţi consolida stima de sine este evitarea comparaţiilor cu ceilalţi. Asta nu înseamnă că nu poţi învăţa de la oamenii pe care îi admiri, ci se referă la limitarea tendinţei de a idealiza vieţile celorlalţi. Acest aspect este important şi în ceea ce priveşte oamenii pe care îi urmăreşti pe reţelele de socializare. 

Așadar, când te mai uiţi la poze din feed-ul Instagram, încearcă să nu mai faci comparaţii. Să te compari cu o imagine regizată va duce fie la un efort excesiv de a te ridica la aceleaşi standarde, ceea ce e nerealist, fie la dezamăgire. Când te surprinzi că îți dorești să fii altcineva, fă un pas în spate și gândește-te la tot ce ai realizat şi cât de multe lucruri importante ai deja în viaţa ta.

5. Stabileşte-ţi obiective realiste

O stimă de sine ridicată nu înseamnă că nu mai trebuie să lucrezi cu tine însuţi ca să poţi deveni cea mai bună versiune a ta. Dimpotrivă, înseamnă să o faci realist, cunoscându-ţi punctele forte şi stabilind în mod practic ce poţi face pentru a te dezvolta pe plan personal şi profesional. În acest sens, este util să-ţi setezi obiective realiste pe termen scurt și mediu. Acest lucru te va ajuta să ai un sentiment de realizare odată ce ai făcut ceea ce ți-ai propus.

Aşadar, stima de sine este ceva ce poate fi ameliorat şi este esenţial să faci acest lucru dacă îţi doreşti o viaţă împlinită.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *